"Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze…"
Versetul zilei
Gândul zilei
Flag Counter

chair-and-table-clipart-6de  Ardeu Adriana. bis. ,,Gloria”, Bujac, Arad

Descarcă aici: Locul cel mai sigur -lectie obiect

Verset de bază:  Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Psalmul 91:9,10

Obiecte necesare: scaune, masă, carpete de diferite mărimi si orice alte obiecte pe care se poate sta la un moment dat; bilete pe care să scrie cu litere mari cuvinte de genul: familie, casa, prieteni, bani, inteligenţă, renume etc.

Instrucţiuni: pregăteşte toate aceste obiecte pe un teren deschis, preferabil în

curte;lipeşte biletele scrise pe spatele obiectelor, astfel încât, la început pe cât    posibil să nu le vadă nimeni; dacă ai posibilitatea, încearcă să scrii undeva pe pământ cuvântul ,, Dumnezeu”, astfel încât, iniţial să nu îl vadă nimeni, fă-o. Dacă nu ai unde, lasă această parte pentru final.

 Lecţia:

       Spuneţi:,, Azi am o provocare pentru voi copii! Priviţi bine în jurul vostru, studiaţi  locul , iar apoi până număr la 3, alegeţi un obiect solid pe care să staţi şi să vă simţiţi în siguranţă în cazul unei primejdii. ( Nu mă intrebati dinainte ce fel de primejdie, ci doar cautati locul cel mai sigur care v-ar proteja de cele mai multe primejdii posibile).

Gata? 1, 2, 3!”

        Mergeţi pe rând pe la fiecare, apreciaţi-le alegerea şi apoi dintr-o dată faceţi ceva ptr a le provoca căderea, imitând astfel un cutremur sau alt dezastru  ( zguduiţi masa, trageţi covoraşul de sub ei, rupeţi ziarul de sub picioare etc). Dacă sunt copii care au rămas pe pământ / podea, du-te la ei ultimii şi încearcă să-î împingi.  Întreabă-I pe celalţi copii ce observă şi pune-i pe cei în cauză să explice de ce au ales pământul.

      Acum e momentul să cereţi copiilor să se uite ce scrie pe spatele obiectelor alese, şi scrieţi cu litere mari pe pământ; ,,Dumnezeu”.

Concluzia şi aplicaţia: Citiţi versetul de bază şi invitaţi-i pe copii să tragă concluzia şi să spună cum o pot  aplica în vieţile lor dând exemple clare de situaţii în carea u nevoie  şi pot să se Îl facă pe Dumnezeu locul lor de adăpost.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *