Poem Nuntă Nr.2

 

1. Clipoceau pe bolta stele argintii
În acea noapte rece și senină,
In întunecimea vremii de atunci,
Mesia Hristosul, trebuia să vină.

2. Întregul cer era în sărbătoare
Căci Dumnezeu din slăvi, de sus,
Din dragoste pentru-omenire,
Trimise-n lumea noastră pe Isus.

3. Din cer un înger a venit s-anunțe
Că se-mplinise acum profeția,
Că-n ieslea cea din staulul din Betleem
S-a născut cel așteptat ,,Hristos Mesia”.

4. Se scufundase-n noapte Betleemul
Dormea de mult nepăsător și liniștit,
Dar în adânca noapte a tăcerii,
Un cor ceresc acum cântând s-a auzit.

5. Nu se-auzise până-acuma niciodată
Așa sublimă și frumoasă simfonie
Căci corul îngerilor nu a mai cântat
Pe mica Betleemului câmpie.

6. Și răsuna al îngerilor cânt în noapte
Căci s-a născut lumii-un Mântuitor,
Iar omenirea ce-n moarte și în păcat zăcea
Avea de-acum pe veci de veci un Salvator.

7. Iar vestea bună ce în noapte răsuna,
Acei dintâi ce-o auzeau, erau păstorii,
Care făceau de strajă-n jurul turmelor de oi
Ce trebuiau ca să vegheze până vor apare zorii.

8. Fiind cuprinși cu toți de-o teamă sfântă În noapte au pornit spre staul ca să vadă
Dacă vestirea bună ce ei o primiră
Era întocmai, reală și adevarată.

 

CÂNTARE

9. Când ei ajunseră la ieslea cea din staul
Mare le-a fost uimirea dar și bucuria
Când au văzut în iesle pruncu-n scutece-nfășat,
Iar lângă El sezând pe Iosif și Maria.

10. Era întocmai, așa cum lor li se vestise
De acel înger pe a Betleemului câmpie
Și-L lăudau și Îl slăveau pe Dumnezeu
Și au vestit la toți de-atunci cu bucurie.

11. Intreg văzduhul era-nmiresmat
De acea veste buna-a mântuirii,
Pe Mesia acel de veacuri așteptat
Tatăl din ceruri Îl trimise omenirii.

12. Pace, pace de-acum și bună învoire
Să fie între oamenii plăcuți Lui, pe pământ
Așa a răsunat în acea noapte sfântă,
Al îngerilor dulce, frumos, sublim cânt.

13. Să ne unim și noi cu toți în cântec,
În noaptea asta sfântă cu îngerii în cor,
Să-L lăudăm și să-L slăvim pe Dumnezeu,
Căci ne-a dăruit ce-a avut mai bun, nouă tuturor.


CÂNTARE

 


14. Isus Hristos ce-a coborât în lumea noastră
Ne-a adus pe veci salvarea, mântuirea
Ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl ceresc,
De bucurie să tresalte astăzi toată omenirea.

 

15. Cei ce-au intrat în Sărbătoarea sfântă

Şi prin credinţa-n El sunt mântuiţi,

În fiecare zi cu drag îi cântă,

Sunt buni la inimă, blânzi şi smeriţi.

 

16. Vino şi tu prietene degrabă

Numai Isus te poate mântui,

Întoarce-te din calea ta pribeagă,

Întoarce-te la El până e zi.

 

17. O, dacă-ai şti ce Sfântă Sărbătoare

Tu poţi să ai dacă-L primeşti acum,

Ce bogăţii de har şi de-ndurare,

Tu poţi avea cu El pe-al vieţii drum!

 

CÂNTARE

18.Din dragoste Isuse, Te-ai coborât la noi

Şi Te-ai născut în iesle, înconjurat de oi

Căci nicăieri Maria un loc nu a aflat

Să nască pe Mesia, al lumii Împărat!

 

19. Înfăşurat în scutec şi aşezat în fân

Va deveni cândva Acel Măreţ Stăpân

Ce plin de îndurare şi dragoste cerească

Păcatul va spăla… murind, să mântuiască!

 

20. Din miile de stele, o stea poartă solia

Şi duce-n lume vestea că S-a născut Mesia…

În ceruri mii de îngeri se bucură în cor

Căci S-a născut Isus, al lumii Salvator!

 

21. Vă bucuraţi în Domnul… cântaţi, cântaţi popoare

Şi tot pământul astăzi să fie-n sărbătoare,

Căci din iubire sfântă, în Prunc S-a întrupat

Acel din nemurire… Mesia, Împărat!

CÂNTARE

22. E mare sărbătoare în cerul minunat,

Căci s-a născut Isus, Prunc binecuvântat.

Cerul întreg răsună de-al îngerilor cor,

În cer e bucurie, se aude cântul lor.

 

23. Cerul e în sărbătoare, frumos împodobit,

Cu stele luminoase ce spun: “Bine-ai venit!”

Se aude lin cântarea: “Osana, Prunc prea sfânt,

Bine-ai venit din ceruri, la noi, jos pe pământ!”

 

24. E sărbătoare mare, cerul s-a luminat,

De slava multor îngeri, ce-I cântă neîncetat.

Osana, aliluia, cântăm şi noi în cor,

Lăudându-l pe Mesia, al nostru salvator.

 

25. Îţi dăm cinste, onoare, spunem: “Bine-ai venit,

Isus Hristos, Mesia, în veci să fii slăvit!”

Nu-ţi dăm argint şi aur, nici smirnă şi tămâie,

Îţi dăm a noastre inimi, o Doamne, pe vecie.

 

 

Categorii

Lasa un comentariu