"Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze…"
Versetul zilei
Newsletter
Gândul zilei
Flag Counter

„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”

1 Petru5:5

Nu-i greu să observăm un aspect explicit al voinţei lui Dumnezeu pentru tineri în acest verset: „supunerea”. Supunerea nu este o faţetă negativă a vieţii de exploatare, cum ar zice unii ci este o constantă a vieţii divine şi că cei ce intră în părtăşia lui Dumnezeu, intră în această viaţă de supunere. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să trăiasca o viaţă de supunere. „Supuneţi-vă unii altora” este atributul cerului. Dacă pe pământ visul firii pământeşti este să stăpânească, în cer  nu se  poate vorbi despre cine stăpâneşte şi cine se supune, căci toţi copiii lui Dumnezeu se supun „unii altora“. În Biserică, noi trebuie să ne familiarizăm încă de pe acum cu o astfel de viaţă. Fiecare din noi trebuie să învăţăm să ne supunem .

„A te supune” înseamnă a-l considera pe altul mai presus decât pe tine însuţi şi a te subordona lui. „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4). Pavel ne dă un exemplu suprem de supunere în persoana Domnului Isus: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat de Sine însuşi şi a luat un chip de rob…” (Filipeni 2:6-7). Viaţa de supunere înnobilează caracterul şi-i dăltuieşte devenirea. Supunerea ne înfrăţeşte cu toţi şi ne scoate la iveală diamantele inimii. Ea ne transformă pe toţi în samariteni milostivi care, şi atunci când trec prin „valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare.” (Psalmi 84 :6).

M-am gândit ce l-ar putea determina pe un tânăr să nu se supună, sau ce l-ar putea împiedica  să se supună celor din biserică, părinţilor, celor „bătrâni”,  aşa cum  spune cuvântul lui Dumnezeu „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni”- 1 Petru5:5. Am stat de vorbă  cu mai mulţi  tineri şi i-am întrebat aceste lucruri, iar  răspunsurile lor m-au făcut să mă gândesc la:

carenţe în viaţa de familie

De multe ori, rebeliunea copiilor nu este altceva decât deghizarea unui strigăt disperat după un drept acordat de Dumnezeu prin creaţie: dreptul de a fi ţinta preocupărilor majore ale părinţilor.   Printr-o foarte naturală reacţie, când preocuparea părinţilor pentru copii scade, se micşorează şi uşurinţa cu care copiii acceptă să li se supună lor şi mai apoi bisericii, şcolii, etc. Aceşti copii cresc cu un handicap afectiv şi necesită multă grijă şi afecţiune din partea «bătrănilor» bisericii. Poate nici relaţiile soţ-soţie din familie nu sunt ceea ce pretinde Dumnezeu şi atunci copilul, mai apoi tânărul nu are modele de urmat, iar supunerea nu se vede în purtarea lui. Şi în acest caz, ca şi «bătrân» al bisericii îţi trebuie multă înţelepciune, uşa inimii să-ţi fie întotdeauna deschisă, să fii practic, ştiind ce să faci şi înţelept, ştiind ce să nu faci, să-ţi cântăreşti cu multă grijă vorbele şi mai înainte de a face binele să înveţi să nu faci răul, prin vorbe, atitudini, purtare faţă de aceşti copii/tineri.

standarde prea înalte fixate de familie, biserică

De multe ori le dăm copiilor/tinerilor doar reguli şi iar reguli, standardele nu sunt realiste, scopurile nu sunt abordabile, ceea ce duce la eşec, iar eşecul repetat este frustrant, pe când succesul motivează. Este bine să-l ajutăm pe copil/tânăr să înţeleagă că perfecţiunea aici pe pământ nu există, că Unul singur a fost aici perfect, Isus Hristos, că fiecare greşeală trebuie privită ca o experienţă din care se poate învăţa.. Diferenţa dintre eşec şi experienţă constă în lecţiile pe care le învăţăm. Greşelile sunt folositoare şi constituie nişte ocazii pentru creştere. La fiecare gafă putem învăţa o lecţie. Ca părinte, ca «bătrân» al bisericii caută mereu ocazii de a spune „bravo”. Faptul că ai mereu de adăugat un dar…”, „a fost bine, dar…”, ai predicat bine, dar…”, „ai cântat bine, dar…” la  lucrarea pe care o face copilul/tânărul, că nu eşti mulţumit, deşi stăduinţe sunt din partea lui, il poate determina să se retragă şi să nu mai răspundă chemărilor tale, să nu mai participe la diferite acţiuni, sau să nu se implice în nevoile de slujire ale bisericii.

comparaţiile între tineri

Familie, biserică, evită comparaţiile! Comparaţiile sunt inevitabile, dar trebuie găsită soluţia care să nu complice problema, fiecare copil/tânăr are trăsăturile lui individuale, şi capacităţile lui unice, tu trebuie să le cunoşti şi să le cizelezi fără să lezezi, trebuie să puni accentul pe realizările personale nu pe competiţie, contracarează comparaţiile de genul „eu am cântat mai bine”, „eu sunt mai bun cântăreţ”, etc. Fiecare tânăr să fie ajutat să-şi fixeze scopuri şi obiective personale şi să se compare doar cu el însuşi, să facă azi mai bine ca ieri şi mâine mai bine ca astăzi. Ca tânăr îţi vine greu să te supuni dacă inima ta este bolnavă de „mândrie”, „trufie”, „înălţare”, aştepţi laudă, îţi fac bine comparaţiile de genul „ai fost mai bun ca…”. Dacă acasă, părinţii tăi nu sunt un element catalizator, care să te îndrume să ai un scop corect, acela de a-L slăvi pe Dumnezeu prin tot ceea ce faci, atunci este foarte posibil ca supunerea ta să fie deficitară. Biserica educă, învaţă şi îndrumă copiii/tinerii, dar nu poate suplini familia.

lipsa comunicării, sau comunicare deficitară tânăr-„bătrân”

            Gândiţi-vă la modul în care doriţi să vă răspundă cineva atunci când sunteţi supărat. Uneori doriţi pur şi simplu să fiţi lăsat în pace, alteori doriţi ca cineva să vă asculte, să vă înţeleagă şi să vă accepte sentimentele. Din vorbirea pe care o avem cu tinerii, fie că suntem părinţi, învăţători, lideri de tineret, sau poate fraţi din biserică, cât de mult acest „a vorbi” constă în a cicăli, a-i reaminti, a critica (uneori, pe nedrept), a ameninţa, a ţine o prelegere, a interoga, a da sfaturi, a evalua, sau poate mai sunt şi cazuri când vorbim cu aroganţă, ridiculizăm sau folosim un limbaj agresiv. Aceste tactici, sau oricum le-am numi, mai mult perturbă decât îmbunătăţesc comunicarea şi duc la întărâtarea tânărului şi la nesupunere, ba mai mult, aceşti tineri tind să-şi însuşească şi ei aceleaşi „tehnici” de a comunica. Fiecare om are personalitatea lui pe care şi-o formează pe parcursul vieţii, şi pe care Dumnezeu o respectă. Haideţi să protejăm elanurile şi să le canalizăm pe făgaşul potrivit, să cultivăm deosebirile, să dăm posibilitate firului de nisip să evolueze şi ne vom bucura de o perlă minunată.

imaturitatea spirituală a tânărului

Trebuie să recunoaştem că există multă imaturitate spirituală în dreptul multor tineri, chiar dacă sunt pe calea Domnului de ani buni. Divergenţele izvorâte din mândrie sau pur şi simplu din încăpăţânarea unei voinţe care nu vrea să pară slabă împiedică mulţi tineri să nu facă ceea ce trebuie. Lipsa de preocupare pentru studierea scripturii, slaba prezenţă la serviciile divine, lipsa de implicare, comoditatea, ascultarea tergiversată, comentariile şi tot felul de argumentări… toate acestea ne spun că avem de a face cu imaturitate spirituală. În Evrei 13:17 citim: „Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos. “
Când „suspină” şi sunt întristaţi prezbiterii?, – când văd în biserică asemenea stări şi fapte. Într-o biserică bună, toată păstorirea de care ai parte, nu-ţi este de niciun folos dacă nu te supui, dacă nu asculţi aşa cum spune Cuvântul: cu smerenie, cu temere, cu respect pentru Domnul.
Credinciosul care se roagă pentru călăuzire trebuie să se-ntrebe: Sunt eu unul care se supune autorităţilor? Împlinesc eu această voie clară a lui Dumnezeu? Dacă da, cum mă supun? – cu respect şi bucurie? Cine nu acceptă rânduiala, nu poate clădi deasupra!

Avantaje ale supunerii

Mărturie impresionantă pentru Domnul
Supunerea noastră duce la slăvirea lui Dumnezeu. şi toţi credincioşii ar trebui să fie interesaţi de aceasta. Apostolul Petru spune: „Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Peter 2:12)

Călăuzirea Domnului

Supunerea ne aduce călăuzirea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să facem ceva, să ramânem şi să acţionăm undeva…, s-o facem cu bucurie, chiar dacă pe moment nu înţelegem în întregime de ce.
Petru spune aşa: „Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.” (1 Peter 2:16)
Oricine se supune voii lui Dumnezeu ajunge să cunoască adevărata libertate şi slobozenie .

Biruinţă finală

Supunerea şi ascultarea voinţei Sale vor aduce tovărăşia Duhului Sfânt, pe lângă acele binecuvântări de pace, bucurie şi siguranţă care însoţesc întotdeauna acest al treilea membru al Dumnezeirii. Iar acestea nu pot fi obţinute în niciun alt mod. În cele din urmă, prin supunere totală faţă de voinţa Sa, putem deveni aşa cum este Salvatorul nostru. Ţelul şi obiectivul suprem este de a deveni mai asemănători Lui şi de a fi una cu El, iar la strigătul final să putem să Îi ieşim în întâmpinare „fără pată, fără zbârcitură” şi să ne luăm zborul împreună cu EL în veşnicii. Amin.

 

  

prof. Cleuţa Valentina

Biserica penticostală „Pe stâncă”,Şoimoş, județul Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *